C. Chera - carm4848@gmail.com

Sfârșit...sau început

Prolog

Când nivelul de înţelegere al omului va creşte, lumea lui se va ridica din haos şi distrugere.       R Anthony

  

     Era după marea zguduială și dezorientat fiind nu știa ce să facă și unde să privească. Peisajul era dezolant iar Erwin nu mai fusese pe Terra de când se întâmplase acest dezastru. Era aici cu un scop iar această stare dezolantă a planetei îl punea în dificultate. Nu mai era convins că misiunea sa nu va eșua. Primul gând s-a îndreptat către aliații săi din interiorul planetei. ..căci la suprafață nu reușise să-și facă nici un aliat. În goana după bani și beneficii materiale, pământenii pierduseră din vedere că unii aliați din exterior, chiar fără să le ofere tehnologie, le puteau salva viețile. Tehnologia dorită de aceștia era folosită ca să se ucidă între ei. Deci Erwin și ai săi nu aveau nici un motiv să le-o ofere.

   Printre ruinele Terrei, clădiri la pământ, copaci rupți și mai ales nori de praf, Erwin rămăsese gânditor și atent în același timp. Nu se înșela, a mai măsurat o dată cu aparatul său vitalifor și și-a dat seama că la circa 120 de metri există o ființă...poate mai multe... Ajuns acolo și-a dat seama că era un animal specific denumit câine care murise nu de mult timp.
Poate că atunci când aparatul l-a depistat își dădea ultima suflare. Nu mai pierdu timpul și se întoarse pe navă. Ca și comandant de misiune a invocat Marele Consiliu ca să expună faptele.
O dată întrunit Consiliul putea să ceară schimbarea misiunii. Nu știuse nimeni că protejații lor de pe Terra aveau să sufere un atac de așa o anvergură.  Ei au aflat că sunt sub atac iar misiunea lor era de a salva ce se mai putea, oameni, animale, plante….Dar ... nu se vedea nimic de salvat iar ei erau nevoiți să schimbe planurile făcute înainte să purceadă la drum.

    Așa cum bănuise, Consiliul ceruse regândirea completa a misiunii. Erwin era foarte îngrijorat și se străduia să nu arate nimic pentru că dincolo de îngrijorarea legată de planeta de care era legată sarcina sa de salvare a vieții, era vorba și despre un sentiment propriu care-l lega de cineva de pe Terra.

    A fost rechemat în Consiliu după ce acesta a luat decizia. Urma să caute viața care supraviețuise dezastrului și să o aducă în locul amenajat pentru salvare.

   Gândurile nu-i dădeau pace, îngrijorarea pusese stăpânire pe el și întrebarea i-a curs pe buze în fața Consiliului :

- Pot merge de-acum sau trebuie sa aștept pana maine ?

Cei din Consiliu au aprobat misiunea pentru a doua zi.

Capitolul I - Misiune

Cea mai eficientă protecţie nu este atacul, ci Iubirea. C Manea

  A doua zi Erwin era foarte preocupat să-și adune echipa cu care misiunea de salvare trebuia făcută. Și un sentiment de teama pusese stăpânire pe el. Era soarta ei, care îl preocupa mult și nu putea și nici nu voia să știe sau să bănuiască cineva natura preocupărilor lui. Nu trebuia să se lege în nici un fel : sentimental sau altfel de o persoana data în grija lui.

   În vremurile cenușii ale Terrei, existau câțiva oameni care erau protejați. Trebuia să supraviețuiască acelor vremuri pentru ca în aceste momente de distrugere, ei erau acei oameni cheie, pe care soarta viitorului se putea baza. Iar ea era dintre acești oameni și era în grija lui.

O urmarea prin acel aparat care seamăna cu o oglinda, acea oglinda care nu apare decât când ridici mâna dar mâna trebuie sa conțină acea minuscula particula de memorie. Tot ce se întâmpla era înregistrat. Consiliul era zgârcit cu detaliile iar singura informație care ii fusese data era : Ea e importantă. E luptător din trecut cu informații prețioase pe care acum nu și le mai amintește.

- Ea ? Luptător ? Asta fusese reacția lui pe care a regretat-o imediat pentru că unii membrii din Consiliu îl priveau contrariați. Consiliul era de neatins. Niciodată nu se dovedise că urmarea scopuri inutile. Erau impecabili.

   Reacția lui fusese asta pentru ca o văzuse pe ea și părea departe de imaginea unui luptător. Era foarte feminina și delicata, blonda și subțire .... nu, cu siguranța nu putea fi luptător...în această viata.

   Asistase la operațiile și durerile ei, la abuzurile pe care le indurase, o ajutase de cațe ori i se dăduse voie. Din păcate, fuseseră doar câteva momente în care luase contact direct cu ea. Atunci, la operația aceea grea, când era pierdută și fără tehnologia lor nu ar mai fi putut supraviețui. Dar era o persoana cheie și i se ceruse să o salveze.

   Si o mai chemase o data într-o noapte, pe nava. A fost adusă destul de rudimentar, o parte a drumului o străbătuse pe jos pe aleea de munte care ducea spre nava staționară. Voiau neapărat să vadă dacă reușesc să scoată de la ea detaliile acelei batalii finale la care luase parte în existența aceea a ei când fusese luptător. Și reușiseră sa scoată o parte. Dar se opriseră. El aștepta afară din sala medicală unde fusese dusă. Trebuia să fie în siguranță în orice clipa. O auzise țipând și plângând și ceruse permisiunea să intre ...dar nu i se dăduse. Se opriseră când părea ca nu își revine din teamă. Se pare că trăise o teama cumplita în acea existență. Inima ei era să cedeze și sângele circula nebunește în acele momente : cel puțin așa i se spusese de către personalul medical după ce i-o dăduseră în grijă să o ducă spre casă.

Era încă înfricoșată iar el o luase în brațe. Se liniștise în brațele lui. Nu mai era nevoie de îngrijire speciala pentru acea stare în care intrase. Avea să afle mai târziu că ea își amintea o bucata din drum și apoi îmbrățișarea lui din toată acea experiența. Și a aflat asta când o urmarea, iar ea povestea unei prietene despre un vis pe care îl avusese într-o noapte de decembrie. Fusese hipnotizată să nu-și mai amintească nimic din acea experiență, dar se pare că starea creierului ei era în alertă și nu fusese complet hipnotizat.

- Il aștept pe el, l-am visat în acea noapte, știu că el este singurul cu care trebuie să fiu. I-am simțit îmbrățișarea și știu că era plină de dragoste, am simțit multa dragoste în acea îmbrățișare. Din păcate, nu i-am văzut fața...nu mi-o amintesc deloc. Dar iubirea pe care am simțit-o nu am simțit-o de la nici un bărbat până acum...a fost doar o îmbrățișare.

Erwin nu știa cum de simțise ea iubirea lui. El o îmbrățișase să o liniștească, ea părea înnebunită de frica și în brațele lui s-a liniștit.

Ștersese înregistrările în care ea povestea despre acel vis, Consiliul nu trebuia să vadă că ea știe, simte mai mult decât ar trebui. Iar el voia să rămână îngerul ei păzitor. Atât cât i se permitea.

Intre timp ar fi vrut să o caute. Nu putea. Noua lui misiune îl purta prin alte locuri. Oamenii trebuie salvați. Atâția câți au mai rămas....dacă au mai rămas. Aici simțea o strângere de inima. Încă nu se știe dacă exista supraviețuitori. Și au pornit în nava micuța, 4 oameni. Ei primiseră misiunea de a cauta supraviețuitori. Și aveau consemn să salveze tot ce se putea : om și animal deopotrivă.
După un lung zbor au găsit în sfârșit o familie de supraviețuitori cu tot cu animalele lor : 2 pisici și un câine.

Capitolul II – Salvare

Genialitatea duce la progres; înţelepciunea, la salvare. Geafir

   Nu se știe de ce, pe o raza de 150 de km s-a putut găsi doar un singur grup de oameni și animale supraviețuitoare dezastrului. Erwin începuse să se întrebe dacă nu cumva aparatul care detecta viața se defectase.
Familia găsită era speriată și au fost nevoiți să îi aducă prin teleportare pe nava întâi și apoi cu alta nava la locul care servea drept spital.
Ei ca și alte nave căutau în continuare viața existenta pe Terra....ce mai rămăsese din ea.
Spre seară au ajuns pe nava mamă osteniți de căutare din cauza falselor semnale de viață. Nu se știe din ce cauza semnalele arătau viața. ..acolo unde nu mai era deloc.
Supus studiului Consiliului cazul Terrei părea un caz pierdut.... în aceasta dimensiune, a III a dimensiune.
Era necesar aparatul care putea verifica dacă semnalele de viață nu cumva corespundeau vieții din alta dimensiune. ...și care ?
Acest aparat consta în mare parte dintr-un cristal venusian care permitea transmiterea de informații primare intre dimensiuni...dar nu între toate, căci spre exemplu, nu primeau nimic din dimensiunea cea mai înaltă cu care reușiseră să intre în contact, cea din care veneau spiritele superioare care ii ghidau pe pământeni în viața. Era oricum puțin probabil ca terrestrii să fi ajuns acolo. Se aflau pe un plan de evoluție mult inferior celui în care conviețuiau spiritele superioare.

Au convocat Consiliul care a aprobat imediat folosirea cristalului.

Au purces la drum, oprindu-se exact în locurile de unde primeau semnale de viață.

Și temerile s-au adeverit. Cea mai mare parte dintre oameni....plecase pur și simplu în dimensiunea potrivită fiecăruia în parte.

Din unele locuri primeau mesaje :
- ...sânge....omor...bătaie....

Din altele veneau mesaje contradictorii :
- ...iubire, armonie....frumusețe

Era contrariant. Echipa se străduia sa înțeleagă cum s-a întâmplat asta. Istoria recenta a universului nu povestea despre vreo astfel de plecare a unor populații întregi.

Trebuia expus Consiliului rezultatul expediției.

Consiliul a cerut 3 zile pentru dezbateri. Era un fapt fără precedent pentru ei. Trebuia consultată istoria mai veche a universului. Poate au rămas consemnate fapte similare în diverse galaxii, ca să le poată oferi un punct de plecare pentru ceea ce se întâmplase pe Terra.

La sfârșitul celei de a treia zi a fost chemată întreaga echipă în fața Consiliului.

Și expunerea începu :

- În primul rând vrem sa urăm bun venit în mijlocul nostru, întregii echipe ale căror cercetări au dus la rezultate atât de neașteptate.

În al doilea rând vă mulțumim pentru eforturi.

După cercetările noastre în univers s-a mai consemnat o singura dată un dezastru similar în urma căruia populația a ....migrat...în dimensiuni diferite. S-a întâmplat undeva în constelația Lyra.

Capitolul III – Foste vieți

Karma este o amintire inconştientă - cunoaştere, ataşament, relaţii nefinalizate, dorinţe nerealizate şi alte cicluri neîncheiate. A Mosneaga

   Cele mai negre supoziții se făceau acum în cercul lor despre Terra și viitorul ei....și cele mai sumbre previziuni. Cine a luat o astfel de decizie? Regulile erau clare în univers. Cei 24 de bătrâni conduceau totul iar din când în când intervenea El, cel suprem. Nimeni nu-l văzuse vreodată dar deciziile lui se făceau destul de rar simțite pentru că în rest conduceau cei 24. El doar îi superviza atunci când avea alte planuri decât prevăzuseră ei. Cei de pe nava știau aceste lucruri din experiența trăită de unul din echipajele de pe planeta lor. De atunci s-a consemnat acest adevăr : universul era condus de 24 de bătrâni a căror activitate era supervizată de Cel suprem. În acest moment curgeau nelămuririle legate de această migrație a sufletelor. Fuseseră cei 24 de bătrâni care deciseseră migrația?... Fusese El cel suprem ?

Consiliul trebuia să ia o decizie în ceea ce privește activitatea pe Terra. Fără termen precis. Nu se știa când va fi luată decizia și toți erau în așteptare.
Erwin în schimb era sub imperiul îndoielilor. Ce se întâmplase cu ea ? Ar fi dat orice în aceste momente să afle acest mister.
Nu îndrăznea să ceară audiență Consiliului pentru aprobarea de cercetare pentru ea. Se temea că i-ar fi anulat misiunea legată de ea crezându-l prea implicat în caz. Nu ar fi greșit pentru că Erwin chiar era prea implicat .... ce nu știa el era ca Consiliul știa despre legătură străveche dintre ei doi. În existența în care ea fusese luptător el, Erwin îi fusese aliat. Nu întâmplător misiunea ii fusese acordată. Consiliul se aștepta ca dintr-un moment într-altul Erwin să-și amintească ceva.... Doar că Erwin se simțea atras de ea fără să bănuiască nimic din ce îi legase în acea viața trecută.
Fuseseră aliați în lupta împotriva unui monstru imens și Rău din univers. Din aceeași constelație, Calea Lactee. Ei doi nu reușiseră să-l înfrângă însă luptele duse de ei și secretele aflate de spionii lor care conlucrau, ii ajutaseră pe cei care au dus lupta după ce muriseră Erwin și ea. Așa a putut fi monstrul înfrânt. Datorită lor, cei care-și dăduseră viața în lupta împotriva lui.
Consiliul știa ce se întâmplase doar în parte. Înfrângerea lor însă era de neînțeles. Iar Consiliul bănuia că fuseseră trădați.
Era o existență veche și Erwin și ea erau suflete străvechi. întâmplările erau prea îndepărtate iar Consiliul nu putea vedea tot ce trăiseră ei atunci. Cristalul de care se foloseau pentru a vedea vechi întâmplări nu putea etala totul.
Insa dacă fusese vorba despre trădare trebuia aflată, căci ei aveau aceiași aliați în univers și se bănuia ca unul dintre ei trădase. În parte, de aceea ea era supravegheata de Erwin. Și mai era ceva legat de viitor. Pentru că ei puteau calcula ce se va întâmpla..
Când Consiliul descoperise faptele trecute îl însărcinase pe Erwin cu această misiune în speranța ca măcar unul din cei 2 își va aminti în mod natural ce trăiseră atunci. Căci existau și moduri brutale de a aduce un adevăr la suprafață....Dar acestea puteau duce la nebunia subiectului, persoanei supuse procedurii de aducere aminte. Și ei nu își asumă un păcat atât de mare, conștienți fiind că vor plăti înzecit pentru el. Universul nu iartă fapte grele la adresa cuiva.  Erau la curent cu visul ei în care fuseseră înfrânți. Erwin văzuse când ea povestise unei prietene cum se visase luptător și se refugiase sub pământ undeva unde auzea izvoare curgând....și dușmanii erau pe urma lui (ei). Ceva ieșea la suprafață iar Erwin crezuse că această informație va determina Consiliul să sfârșească misiunea lui. Dar nu fusese așa. Ea rămânea în continuare sub observație și protecție.
Ar fi vrut să o poată căuta în aceste momente grele. Nu fusese însă trimis să facă asta pentru că acum, în aceste momente, nimeni nu mai urma fostele misiuni. Se întâmplase acest dezastru care schimbase complet harta lucrurilor.

.....